Doi miri constănțeni au zis să le dea o „lecție de tradiționalism” românilor, cu nunta lor. Tinerii însurăței și-au luat alaiul și au ieșit cu curaj pe mijlocul străzii, cu cort, muzică și voie bună. Cheful le-a fost repede întrerupt de oamenii legii.
Strada Moților din Constanța a devenit marțea aceasta centrul unui adevărat spectacol. Mirele și mireasa au vrut să respecte tradițiile de altădată și au dat uitării faptul că sunt în anul 2022 sau că ar mai fi și mașini prin zonă. Așadar, cu tot alaiul, au ieșit să-și facă nunta-n plină stradă.
Exact ca-n basme, șoferii, trecătorii și vecinii au ieșit în număr mare să vadă despre ce este vorba. Cu așa muzică, boxe și scenă la vedere, era imposibil ca cei doi însurăței să nu atragă toate privirile. (CITEȘTE ȘI: George Simion, decizie radicală după nunta de la Măciuca: „O să ajungă acolo unde le e locul”)
Mereu trebuie să fie un stricător de chefuri de orice petrecere. De această dată, nu se știe cine, dar cineva i-a „pârât” pe miri și le-a chemat poliția. Echipajele nu doar că au sosit negreșit la locul menționat, dar le-au făcut și dosar penal pentru îngreunarea circulației.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe proprietarul imobilului, un bărbat, de 41 de ani, şi pe administratorul societăţii care a montat scena şi cortul, un bărbat, de 44 de ani. Scena şi cortul au fost demontate, astfel că domeniul public a fost eliberat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”, a transmis IPJ Constanţa.
Așadar, nu s-au dus petrecăreții de la bal la spital, dar unii au cam ajuns de la nuntă, pe la secția de poliție. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI NOI! Nadia, iubita șefului CJ Caraș-Severin, a mers la o nuntă de partid semi goală! Povestea continuă! Cum a excitat rusoaica lui Romeo Dunca toată conducerea PNL!)